fbpx
Despre co-working în era individualismului

Despre co-working în era individualismului

by mindshub, September 16, 2019

În aceste ultime două zile petrecute alături de echipa de la Vox Technology Park am avut deosebita plăcere de a cunoaște în amănunt “inside-urile” companiei VOX. Am cunoscut oameni pasionați și deschiși, care au reușit să ne contamineze cu entuziasmul lor. Contrar așteptărilor noastre inițiale, putem afirma fără dubii că această experiență a avut o influență majoră asupra dezvoltării noastre personale.

Clădirea companiei impresionează prin grandoarea sa încă de la prima vedere – atât din exterior, cât și din interior. Ea este dovada perseverenței oamenilor sufletiști implicați în acest proiect luând în considerare modernismul și frumusețea cu care se etalează la momentul actual, deși funcționează de numai doi ani de zile. VOX reprezintă, în esență, o companie care închiriază imobiliare firmelor/persoanelor fizice care au nevoie de un spațiu de muncă – spus în felul acesta, pare un lucru comun pe care îl poți întâlni în oricare alt oraș cel puțin la fel de mare ca Timișoara.

Însă VOX înseamnă mult mai mult de atât. Designul inovativ, confortul asigurat de căldura subtilă a mediului de lucru, spațiile de relaxare, pe cât de mature, pe atât de juvenile, terasele situate la înălțime care îți oferă locul perfect pentru observat nori și stele, simplitatea și minimalismul, conceptul eco friendly pe care îl adoptă (în toate birourile se găsesc coșuri de reciclare pe categorii, în parcarea subterană se află și o parcare de biciclete cu dușuri lângă, etc.; plus că au primit certificat cu evaluare excelent de green building) – toate acestea vin în susținerea a ceea ce contează, de fapt, cel mai mult în misiunea companiei dar și în obiectivul “smart” pe care și-l propune: exploatarea la maximum a beneficiilor co-working-ului la noi în țară.

În cadrul discuției libere pe care am purtat-o cu CEO-ul companiei, am abordat problema succesului și am realizat că acesta nu trebuie să fie neapărat un capăt de drum. Din pasiunea cu care ne-a vorbit acesta despre povestea înființării companiei, am înțeles că succesul, pentru el, a însemnat însuși drumul până la ce ceea ce e VOX în ziua de azi. De asemenea, ne-a ajutat foarte mult povestea sa personală cu privire la alegerea carierei. Ni s-a părut foarte motivațional faptul că, deși a studiat economie în facultate și era foarte timid, a ajuns să activeze în domeniul comunicării, ca manager al unei companii aflată în continuă creștere.

De asemenea, am avut ocazia să cunoaștem o mulțime de oameni minunați, parte din firmele stabilite în birourile companiei. Am avut de învățat de la fiecare în parte, din toate colturile țării și chiar și ale lumii (am avut o discuție cu doi domni indieni de la o firmă de telecomunicații), am descoperit un amalgam de idei inovative și am rămas impresionate de felul în care cu toții se interesau de drumul pe care urmează să-l alegem noi. Aceste discuții ne-au făcut sa ne simțim minunat, iar punctul culminant a fost atins la sfârșitul experienței, împreună cu cei de la Puppets. Am mâncat pizza împreună, am cântat la chitară, ne-au prezentat biroul lor împânzit cu postere, cărți și grafitti cu Games of Trones și ne-au arătat birourile firmei din toate colțurile lumii, unul dintre acestea fiind asuprit de câinii angajaților.

Totuși, pe lângă faptul că am fost primiți minunat și ne-am simțit ca parte dintr-o mare familie, am învățat un lucru foarte important: în secolul tehnologiei și al importanței muncii individuale, cel mai “smart” mod de a folosi tehnologia “smart” este în echipă. În alte cuvinte, co-working-ul.