Studii arată că propagarea știrilor false pe platforme ca Twitter este mult mai mare decât propagarea știrilor adevărate(1). Atunci când ne aventurăm în mediul online ne putem întâlni mult mai des cu o știre falsă – aceasta ajungând la 1500 de oameni chiar și de șase ori mai repede decât o știre adevărată(2). Cum ne putem proteja de astfel de știri și a cui devine responsabilitatea de a combate propagarea lor?
Pot fi identificați mai mulți agenți ce pot adresa problema:
- Individul – învățând noi înșine să recunoaștem ”fake news,” putem evita dezinformarea;
- Platformele care distribuie astfel de informații – aplicații precum Google sau Facebook au început să ia deja măsuri în ceea ce privește gestionarea dezinformării(3);
- Autoritățile guvernamentale – probabil răspunsul cel mai evident în ceea ce privește gestionarea dezinformării o reprezintă acțiunea din partea organelor guvernamentale, ce pot lua măsuri concrete legale de prevenire.
La nivel mondial, în rândul organelor guvernamentale, există un interes în studierea și prevenirea dezinformării. De exemplu în 2018 Comisia Europeană a publicat un raport care încearcă să analizeze problema și să sugereze recomandări de gestionare a acesteia. Raportul Comisiei Europene recomandă ca ”orice formă de cenzură, publică sau privată, trebuie în mod clar evitată.”(4) În loc de o abordare direct legală, raportul recomandă creșterea transparenței știrilor, promovarea educației în ceea ce privește mass media și informarea, echiparea jurnaliștilor și a utilizatorilor de media cu uneltele potrivite pentru a combate dezinformarea, diversificarea ecosistemului de știri și continuarea studiilor în ceea ce privește problema.(5)
Raportul Comisiei Europeene conține doar recomandări, dar există și acțiuni directe la nivelul guvernelor de țări, unele mai stricte decât altele. În continuare vom analiza câteva astfel de exemple din Singapore, Italia, Olanda și Australia.
Un exemplu de acțiune guvernamentală directă vine din partea Singapore – unde în Octombrie 2019 o nouă lege a intrat în vigoare prin care platforme de online media precum Facebook sau Twitter vor trebuie să corecteze sau să șteargă conținut pe care guvernul îl declară fals. Această lege a fost criticată îndeosebi pentru că nu se știe cum va fi pusă în aplicare – și dacă va afecta mai mult decât răspândirea fake news, dar și a știrilor reale.
În Italia, din 2018 există un portal prin care cetățenii pot raporta știri false direct poliției italiene(6). Rapoartele sunt gestionate de o unitate de poliție special destinată crimelor cibernetice(7). Cu toate că nu reprezintă neapărat o lege, implicarea organelor de poliției indică un nivel de gestionare a problemei dezinformării relativ direct.
În Australia există campanii de informare împotriva dezinformării(8). Comisia Electorală Australiană pare să fi încercat și metode mai directe, cum ar fi amenințarea anumitor platforme online cu ordine judecătorești dacă nu anunță atunci când descoperă reclame ilegale (false)(9).
În Olanda guvernul a lansat în Februarie 2019 o campanie împotriva dezinformării – la polul opus de Singapore, Olanda pare să urmeze recomandările Comisiei Europene prin limitarea cenzurii directe a știrilor și focusarea pe informarea populației(10).
Aceste măsuri legale (sau guvernamentale) ce pot fi observate la nivelul diferitelor țări din jurul lumii ne și indică eventuale probleme în gestionarea legală. În mod special putem observa:
- Implicarea autorităților și a platformelor de distribuție a informației – unde este linia de încălcare a discursului liber? Care sunt riscurile – ”slippery slope effect”?
- Diluarea termenului de “fake news” – o definiție neuniformă înseamnă că o lege nu poate să ne protejeze complet de dezinformare.
- După cum ne indică cazul lui Singapore, atunci când guvernul controlează gestionarea informației vor exista mereu întrebări în ceea ce privește cât de echitabilă va fi această gestionare și cât se va înclina balanța în favoarea celor la putere – și ulterior în defavoarea publicului general. Efectul de slippery slope sugerează că o anumită acțiune nu ar trebui înfăptuită pentru că inevitabil va avea consecințe nedorite(11). În cazul cenzurii fake news, legi care încearcă să controleze informațiile false pot afecta inevitabil gestionarea știrilor adevărate, depinzând de strictețe și cine are acces în a le controla – astfel de exemplu prevenind publicarea unor știri adevărate care critică organele legale ce gestionează legile.
- O altă problemă pe care o putem identifica chiar și doar din cele câteva exemple de acțiuni guvernamentale prezentate anterior e lipsa unei uniformități în ceea ce privește termenul de fake news. Putem observa că dezinformarea poate lua multe forme, de exemplu știri false, reclame false etc. Orice lege sau acțiune guvernamentală directă, în special la nivel mondial, ar necesita găsirea unei definiții care să cuprindă mai bine ce înseamnă cu adevărat fake news. Pentru a ne putea proteja de o problem și ulterior a o defini, devine evident că trebuie să o înțelegem. Aici sfatul Comisiei Europene de a continua cercetarea în privința dezinformării și a fake news pare calea cea mai adecvată de a găsi acea definiție cuprinzătoare.
După cum se poate observa din metodele diferite de combatere a fake news în jurul lumii – regulile diferă. Lipsa unei uniformități globale în ceea ce privește combaterea știrilor false, înseamnă că fiecare persoană nu e “protejată” la fel. La momentul actual, cel mai important atunci devine propria atitudine – folosirea de metode de identificare a surselor de știri de încredere și gestionarea știrilor pe care le întâlnim în fiecare zi cu proprii unelte de combatere a dezinformării.
Verifică-ți cunoștințele aici.